Luni, ne vedem la coadă ca să le-o dăm sub coadă!
22 decembrie 1989 – 22 decembrie 2025
36 de ani de amagiri.
Un an de dictatura.
Atat ne-a luat ca sa intelegem ca democratia se apara prin lege.
Pe 22 decembrie, de la ora 9, ne vedem cu toti romanii patrioti la Parchetul General din Bucuresti.
La coada pentru Democratie.
Fara scandari.
Fara haos.
Doar romani responsabili,
care au inteles ca forta sta in unitate.
Daca vrei sa arati practic ca esti pentru democratie,
daca nu accepti anularea ilegala a votului tau, vino cu noi.
Și nu uita, luni, ne vedem la coadă ca să le-o dăm sub coadă!
Tot de prin gara…Amintiri de pe drum…Drumul spre Buftea…
Asta ca să nu vă mai aud că suveranistii nu au dinti, că sunt boschetari și alte epitete scoase din niste căpățâni goale…
Ghinion, uite că nu sunt si promit să revin și cu alte fotografii pe parcurs…
Fotografia zilei mele este aceasta…
Voi puteți vedea orice, însă eu, în fotografia asta, văd că iubirea nu strigă, iubirea îmbrățișează.
Are mâini ridate și palme calde, are miros de iarnă și de steag purtat prea mult timp aproape de inimă. O femeie dintr-o generație care a învățat să rabde îl cuprinde pe omul ales de mii de alte inimi, ca pe un fiu întors acasă. Nu este politică aici. Este recunoaștere. Este bătaia unei inimi în piept care radiază iubire…
În stânga, râsul Alesiei este viitorul care încă mai crede că lucrurile pot fi spuse cu voce tare și că iubirea plutește în aer. În spate, privirea lunetistului este prezentul vigilent — o privire care nu mângâie, ci veghează. Iar undeva, pe direcția brunetei frumoase de la (nu spun ce post TV), se intersectează două lumi: una care spune povești și alta care le apără, fiecare cu arma ei — cuvântul sau tăcerea…ADEVĂRUL SAU MINCIUNA…
Dar centrul… centrul este iubirea și manifestarea ei: îmbrățișarea.
Acolo unde o generație care a pierdut mult își sprijină fruntea de o generație care încă mai poate repara. Acolo unde timpul nu mai curge în ani, ci în emoții.
Imaginea asta nu este despre un om.
Este despre continuitate.
Despre cum iubirea nu îmbătrânește, doar își schimbă mâinile şi sufletul rămâne neschimbat.
Și despre cum, uneori, o țară întreagă încape într-o singură îmbrățișare.
Călin Georgescu Președintele ALES!!
“Justiția trebuie refăcută din temelii – în special acea parte care a anulat alegerile.” Călin Georgescu
Circul care se vede acum la CApB nu e deloc întâmplător. Sunt oameni din interior care spun că toată agitația — Recorder, scandalul împachetat frumos pentru public, tirurile îndreptate spre Lia Savonea — ar avea un singur centru de greutate: dosarul lui Călin Georgescu.
Și, culmea, povestea asta ar fi ajuns chiar și pe radarul unor structuri externe, gen CIA și FBI
Aparent, dosarul lui Iacob, ăla cu „atentatul la siguranța națională”, unde apar și judecătoarea Stoicescu și Potra, se judecă la CApB. Exact acolo unde, spun oamenii de pe interior, s-ar fi încercat niște „împingeri” prin personaje apropiate de Nicu, de USR și de cei care au orchestrat nebunia din decembrie trecut — totul cu un singur scop: o condamnare garantată pentru CG.
Doar că planul nu a prins. Intermediarii au fost refuzați, iar Lia Savonea ar fi punctat scurt și tăios că „judecătorii sunt inamovibili”. Ușa s-a închis brusc, iar presiunea politică a rămas fără loc de infiltrare.
Moment în care a început furtuna. Atacul pe Savonea nu e despre morală, nu e despre justiție, nu e despre cine ce-a greșit. E disperare pură. Vor să o dea jos ca să facă loc unei sentințe croite pe comandă. Pentru că, dacă CG nu e condamnat, întreaga lor construcție juridico-politică se face praf și pulbere.
De acum încolo, cheia e simplă: urmăriți cu atenție dosarul de la CApB.
Acolo se vede adevărul.
Acolo se joacă totul.
Am mai prins niște cadre prin gară cu TT Artisan 75mm Swirly Bokeh. Nu glumesc când vă spun că, dacă sunteți cu adevărat pasionați de rețete optice vintage, atunci butelia asta de obiectiv trebuie să fie un must have, fără doar și poate, și să o aveți în trusă ca pe un giuvaer alături de un Helios și un Carl Zeiss.
Două siluete se pierd în ceață ca niște umbre rătăcite între ieri și mâine.
În „amintiri de pe drum”, timpul nu pleacă și nu sosește — doar trece pe lângă noi, lăsându-ne într-o gară unde fiecare pas devine o poveste… Buftea.
Am două idei pentru această imagine, ambele fiind în registrul pamfletului așadar nu fiți tâmpiți și nu omorâți mesagerul (fotograful)!
1). Da’, “păpușa” mea… sigur că mă gândesc la tine!
2). boloJAF, poporul te iubește nespus și se gândește zilnic la tine și la taxele tale, bo@rfo…
P.S. Acesta este un pamflet. Nu sunt vrăjitor VOODOO, dar asta nu înseamnă că n-aș putea deveni…
Amintiri de pe drumul spre Buftea…
