Adrian Paunescu – Cand mor actorii (Sept. 2000)

Peste vopsea si peste fard platim impozite de sange,
am ras cu tragicii actori, cu amintirea lor vom plange.

Spectacolul s-a terminat si spectatorii merg in strada
si intra varsta in actori si ei deodata-ncep sa cada.
…
Si parca nici nu mai simtim ca mor artisti din sapte arte,
cand ei din scena lor au fost goniti demult, in alta moarte
…
Ce nebunie si blestem sa razi voios, in plina jale,
cu Toma, Amza si cu Dem., ca-ntr-un refren de Caragiale.

Aplaudat si ofensat, actorul nu-si mai vine-n fire
si-n cel din urma rol al sau el nu mai poate sa respire

Tragedian disimulat, el pleaca-n moarte barbateste,
“Ce aer tare e aici!” ingana… si se prabuseste.

Luminile s-au stins brutal, in otravite vremi buimace,
si plang aplauzele-n pumni, dar nici in cimitir nu-i place.

De ras am ras, ca ne-a placut, sa indreptam prin ras dezastre,
dar vai, ce tragic happy-end in comedia tarii noastre.

Cu bine si numai de bine!